Corrado Malanga: NLP – Ceea ce nu v-au spus


Conferinta despre NLP (Programarea neuro-lingvistica), Roma,26 septembrie 2009)

Programarea neuro-lingvistică, abreviată NLP, a fost creată in jurul anului 1976 de Richard Bandler (matematician și student în terapia gestalt) și John Grinder (lingvist). Ei și-au propus să descopere structura excelenței umane. La început ei și-au îndreptat atenția asupra studierii amănunțite a magicienilor terapeuti a vremii, cum au fost Fritz Perls (terapia gestalt), Virginia Satir (terapia familiei) si Milton Erickson (hipnoterapie). Cei doi initiatori si grupul de persoane care au contribuit la dezvoltarea sa ulterioară, au preluat si sintetizat o serie de concepte apărute anterior in cibernetică si teoria sistemelor, a caror reprezentanti au fost Gregory Bateson, Virginia Satir si Milton Erickson.

La inceputul anilor 1980, NLP’ul era considerat un progres important in psihoterapie si consiliere, atragând astfel interesul cercetatorilor din consiliere si psihologie. La mijlocul anilor 1980 analizele publicate în „The Journal of Counseling Psychology” si „National Research Council (1988; NRC)” au aratat putine date care sa sustina teoria despre sistemele reprezentationale sau despre ideile de baza din NLP astfel interesul cercetatorilor a scăzut.

Pentru ca numele de Programare neuro-lingvistica, te duce cu gandul la neurologie, informatica si lingvistica, NLP’ul a fost vandut ca si o „stiinta noua”. Scepticii sustin ca este o „teorie sau un mod de tratament psihologic nedemonstrat” si una din multele psedostiintifice (sau „New Age”) forme de psihoterapie care au aparut in domeniul sanatatii mintale. Puțini practicanti si-au prezentat datele culese pentru a fi revizuite si analizate de colegi si pe majoritatea nu ii intereseaza ca teoria sa fie validata empiric.

Profesorul Malanga vorbeste despre interactiunea sa cu NLP-ul si cercetarile facute in domeniul ufologiei.

Vizionare placuta!

Corrado Malanga: Adevarul este dezvăluit


(Conferinta spirituala din luna august,2013)

Vizionare placuta!

(Multumim, Alexandrei pentru traducere.)

Profetiile maicii Shipton


Ursula Southeil (1488-1561) cunoscuta si Southill, Soothtell sau Sontheil, sau „maica Shipton”, se spune că a fost o ghicitoare şi prooroacă britanică. Profețiile ei au fost publicate abia după moarte, în anul 1641 şi conțineau o serie de previziuni care au făcut furori.
Una dintre edițiile cele mai notabile cu profețiile maicii Shipton a fost publicată în 1684. Acesta,conţinea o scurtă biografie care atesta că femeia s-a născut în Knaresborough, Yorkshire, într-o pesteră (acum muzeu în aer liber).

Maica Shipton
Dacă era ceva prin care „maica Shipton” putea fi recunoscută pe stradă era urâţenia! Femeia era din cale afară de urâtă. Atât de urâtă, ca ieşea doar noaptea. Atât de urâtă,încât numele său a fost folosit pentru a denumi o specie de molie care are pe aripi un colorit care aduce cu trasaturile fizice ale feţei mamei Shipton, din profil (Mother Shipton moth).
Cartea mai susține că s-a căsătorit la 24 de ani cu Toby Shipton, un tâmplar local, cu care a avut o căsătorie dificilă, bărbatul o bătea destul de des.
Ursula Southeil şi-a petrecut viaţa ghicind şi făcând bani cu predicțiile ei, de-a lungul vieții ei. Chiar şi familia Regală a apelat la serviciile ei, multe dintre predicţiile „maicii Shipton” indreptandu-se catre soarta familiei Regale.

Ea a prezis corect dizolvarea Bisericii Catolice sub Henry al VIII-lea, căderea cardinalului Wolsey, moartea prematură a lui Henry, fiul lui Edward al VI-lea și ascensiunea Reginei Elisabeta la tronul Angliei.
Multe dintre viziunile ei s-au adeverit cu o claritate șocantă și specifică, descriind amănunţit evenimente regionale dar şi soarta Pământului și a omenirii. Ea a devenit în scurt timp un profet temut şi respectat în întreaga Anglie iar numele ei a început să fie rostit în șoaptă,discret.
Ca şi Nostradamus, ca să atate imaginația publicului și cel mai probabil pentru a evita acuzaţiile de vrăjitorie, Ursula Southeil şi-a publicat profețiile în rime și versete. A murit în Clifton, Yorkshire, în 1561,cu cinci ani înaintea lui Nostradamus. O colecţie rară, cu profețiile Maicii Shipton a fost publicată acum treizeci de ani. Manuscrisele au fost găsite de către o femeie, într-un borcan, la Biblioteca Mitchell, în Sydney, Australia (în prezent Biblioteca de Stat din New South Wales). Aceasta le-a transcris în totalitate, reușind să le aducă la lumină. Originalele au fost păstrate într-o cameră încuiată, împreună cu multe alte volume de scrieri profetice considerate nepotrivite pentru vizualizare de către publicul larg. Aceste versete rare de la maica Shipton par să aibă indicații profetice şi pentru zilele noastre, evident, deschise interpretării.

„Carute de fier vor merge fără cai şi vor umple lumea de durere” (probabil se referă la autovehicule și accidente).

„În jurul lumii gândurile oamenilor vor zbura rapid ca şi când ai clipi din ochi. Omenirea îmblânzeşte apele şi lumea se aprinde. Ce ciudat și totuși va deveni realitate”. (Probabil telefon, radio, televiziune și internet. Construcţia de baraje, dar şi electricitatea)

„Sub apa, oamenii vor umbla. Vor merge, vor dormi, vor vorbi”. (Submarine, tehnică de scufundare, explorarea adâncurilor)

„Și în aer oamenii se vor vedea. În alb și negru și chiar verde. Un om mare va veni și pleca.” (Aeronave)

„În apă, fierul va pluti la fel de ușor ca o barca de lemn. Aur mult va fi găsit în piatră şi în pământ încă necunoscut”. (Nave din fier și oțel și o descriere a unui zăcământ de aur încă nedescoperit.}

„Un război mare va urma unde locuiesc păgânii și turcii.”

„Ţări se vor bloca în aprige certuri şi vor căuta să se omoare reciproc. Nordul se va despărţi de Sud, iar un vultur născut din gura Leului va aduce război la fiecare ușă a lumii”. (Probabil un război între țările nordice sau aluzie la Războiului Civil American)

„Când cea mai înverșunată ceartă se va face, Anglia și Franța vor fi ca unul” (Probabil Al Doilea Război Mondial – Anglia și Franța, ca aliați)

„În acele minunate îndepărtate de zile, femeile adoptă o nebunie. Se vor îmbrăca la fel cu bărbații, pantaloni vor purta. Îşi vor tăia părul, vor merge călare pe calul de aramă, ca vrăjitoarele pe mături. ”

„Și răcnind, monștri cu oameni pe culme par să mănânce recolta verde. Și oamenii vor zbura ca păsările şi vor renunţa la cal și plug”. (Masini de recoltare și tractoare)

„Semnele vor fi acolo pentru toți să le citească, omul va face cele mai atroce fapte. Omul va ruina viața celor necoapte, luându-le să le fie soții. Va comite crime brutale şi sângeroase în numele cunoaşterii. Apoi omul va merge cu morţii, iar morţii vor merge cu omul.”

„Regii vor face false promisiuni şi vor vorbi de dragul cuvintelor. Naţiile se vor întâlni pe câmpul de luptă într-un război oribil, cum nu s-a mai văzut. ”

„Atunci când trei giganţi îşi vor aduna respirația și vor vomita noroi, gheață și moarte, un mare oraș va pieri înghițit de cutremur. Tot atunci, creştinii se vor lupta între ei, iar naţiunea galbenă va căpăta o mare putere de la un urs puternic cu care s-au culcat.”

„Aceşti doi tirani puternice nu vor reuși să-şi facă planul, ei nu reușesc să împartă lumea în două. Dar faptele lor aduc boală mare, lasand mulţi morți. Și vracii nu vor găsi niciun leac, pentru ca nu există, acest lucru este mai rău decât lepra”

„Pentru cei care vor mai fi în secolul din urmă, să fugă în munți și peșteri, mlaștini și păduri. Furtuni vor fi, oceanele vor veni în hohote, atunci când Gabriel va sta pe mal, suflând din corn. Tărâmuri vechi mor, altele noi se nasc. Un dragon de foc va traversa cerul de șase ori înainte ca pământul să moară. Omenirea va tremura neputincioasă pentru că va şti şi nu va putea face nimic. Timp de șapte zile și șapte nopți omul va urmări această priveliște minunată. Mările se vor ridica să muște malul și apoi munții vor începe să urle și să împartă cutremure. Și când coada dragonului a plecat plecat omul uită și zâmbește şi nu va învăţa nimic. Prea târziu, prea târziu pentru omenire, care şi-a ales soarta. Zambetul lui mascat, falsa lui grandoare, va atrage furia zeilor, care se amestecă și trimit dragonul înapoi. tot omul va fugi. Rege, domn sau iobag. Apa va fi otravă. Deşi limpede, e otravă. Taramuri se vor sparge din nou, nimic nu va mai fi la loc. Crezi că ciudat? Ce spun va deveni realitate”.

„Și într-un tărâm îndepărtat, barbati alesi, o bandă mică, vor trebui să părăsească muntele lor solid, ascuns de toţi. Cei puţini şi buni vor conta. Ei vor începe din nou rasa umană. Dar nu pe taramul vechi, ci pe cel nou, creat de ape. Tara din mare se ridică uscată, curată și moale. Curată de murdăria omenirii,va fi sursa dinastiei omului nou. Iar cei care trăiesc aici nu se vor mai teme vreodată de coada dragonului.Iar oamenii,vor uita din nou.Crezi ca e ciudat? Dar,va fi! ”

„Greşeală! Omul face o ultimă greşeală! Înainte să-şi reconstruiască rasa, un șarpe de argint vine din văzduh și va vărsa oameni de gen necunoscut. Aceia se vor amesteca cu omul şi vor lumina mintea omului viitor. Vor creşte împreună, vor vrea să le arătăm cum să trăiască și să iubească. În schimb, ei ne vor înzestra copiii cu a doua vedere. Astfel, Epoca de Aur va începe. Dar nu uita:coada dragonului este semnul căderii omenirii și declinul omului! Și dacă pentru această profeție mă vor arde pe rug, eu asta văd şi asta spun! Corpul meu neînsemnat și sufletul meu eliberat. Crezi că e blasfemie totală? Te înșeli! Aceste lucruri au venit la mine aşa cum această profeție va ajunge sa fie!”.
(Sursa: jurnalul.ro)

Cronovizorul eteric


Filmul,descrie in principal un dispozitiv siriusian de inalta tehnologie, denumit „cronovizor”, prin intermediul caruia pot fi accesate informatii din „memoria universala” sau Akasha. Detaliile oferite sunt uimitoare; ele,implica printre altele, modalitatea de deplasare a navelor-mama siriusiene prin spatiul cosmic si conceptul de informatie si de stocare a ei la siriusieni.
In partea finala a filmului sunt facute unele predictii despre evolutia evenimentelor la nivel mondial in urmatoarea perioada, asa cum au fost ele revelate de catre siriusieni.

Conflictul din spatiu


„Conflictul din spatiu” este o expunere foarte precisa, clara si sintetica a unor informatii primite în mod direct de Syriat si Alkesh de la reprezentantii civilizatiei siriusiene, referitoare la o teribila batalie in spatiul cosmic si care, a avut loc in apropierea Pamantului.Este vorba despre implicatiile ei spatio-temporale,dovezi,tehnologie,aliante cosmice si despre luptele din planul eteric din imediata apropiere a Pamantului care, au inceput dupa acest teribil conflict.
Sunt prezentate unele realitati uimitoare ale momentului, cu care omenirea se confrunta in procesul ascensiunii sale pe o frecventa superioara de vibratie a constiintei.

Alex Collier: Agenda extraterestra


Alex Collier este misterios, enigmatic și fascinant în același timp. El susține că a fost de multe ori în contact cu extratereștrii din constelația Andromeda și ca a fost în mai multe rânduri la bordul uneia dintre navele lor spatiale uriașe,sub forma de tigareta.
De-a lungul anilor, a stabilit relații speciale cu doi dintre ei, care au aspect uman cu diferența că comunica telepatic și au o pigmentare epidermică de o culoare neobișnuită,albastruie.
De asemenea,spune ca alienii gri sunt vampiri.

Interviu privat din 1994 a contactatului andromedan Alex Collier care, difuzează informaţii tulburătoare despre Agenda Extraterestra si trecutul planetei noastre. Vorbeşte despre diverse rase ET, despre adevărul care nu este comunicat de către mass-media, prezenţa extraterestrilor pe Pamant, controlul Reptilian al instituţiilor guvernamentale şi americane, Agenda Greylor, a Grupului Orion, a liderilor ET, adevărul despre Luna noastra, bazele de pe Marte, războaiele de pe Lyra, liderilor lumi clonati, extraterestrii care încalcă drepturile noastre umane şi prostia omenească, tratatele semnate cu rase extraterestre malefice, unde ajung copiii dispăruţi, Pământul nostru organism viu, adevărata istorie umană, planurile inalte al existenţei, creşterea a constiintei noastre, emoţiile umane, apatia noastra, călătoria în timp, potentialul uman, importanţa de a opri războile, de a ne uni ca rasă şi de a opri sistemele de credinta induse de ET pentru a ne controla, aşa cum fac de secole, planul teatral sa ne aduca în eroare, faptul că trebuie să înceapem să ne asumam responsabilitatiile noastre ca rasa şi de ascensiunea noastră la cea de a 4-a densitate sau dimensiune, dilema a Pământului, vânzarea rasei noastre la o Elită de către guvernele noastre pentru lăcomie şi tehnologie.

(va urma)